Bunica sa paterna era acuarelista; el isi datoreaza cariera unui desen de Cocteau si a aflat ca imobilul in care a instalat „Vopsit de Rudolphe”, salonul sau budoar, ii apartinuse lui Picabia…
Greu de imaginat un manunchi mai bogat de incurajari pentru o vocatie: a reda femeilor culoarea visurilor lor…

Am jucat un rol de pionier… dar femeile sunt cele care i-au inventat pe coloristi!

adrian niculescu, coafeza, coafor bucurestiu, curs acredeitat, curs coafeza, curs coafor, curs coafor online, despre par, foarfeca profesionala, foarfeca tuns, par saten, remedii matreata, scoala coafor, vopsit blond, rudolphe coloristCred ca faptul ca am fost surd pana la varsta de 10 ani mi-a ascutit vazul… Marguierite, bunica mea paterna, acuarelista, a fost primul meu maestru. Ea a fost cea care mi-a explicat ca nu exista culoare obiectiva, fiecare si-o fabrica pe a sa – interpretand lumina care se reflecta pe un suport si ale carei date sunt transmise creierului de nervul optic.

Ea mi-a indrumat primii pasi, de la acuarela care se dilueaza, estompandu-se imediat, pana la pasta care poate fi modelata, ceea ce o face palpabila, asociind-o pipaitului.

Am rupt lunga traditie militara a barbatilor familiei, pentru a ma indrepta spre Arte plastice, inainte chiar de a-mi confirma vocatia. Nu m-am dat batut, in pofida deceptiei parintilor mei, care m-au inscris, totusi, la o scoala particulara din Strasbourg, a fostei esteticiene si coafeze de pe pachebotul France.

NU VOIAM SA FIU STILIST.
VOIAM DOAR SA LUCREZ CU TONURI DE CULOARE.

Or, in epoca, aceste doua meserii se amestecau, nu se facea distinctie…
Coloristul era un sub-stilist, aflandu-se acolo pentru a ascunde firele albe sau pentru a travesti o bruneta intr-o blonda platinata. Cea mai buna dovada este ca „se facea o culoare” in spatele unui paravan, era o rusine – se aplica, se pornea ceasul si urma clatirea, o adevarata pedeapsa.

Numai marile case, precum Carita si Alexandre aveau proprii coloristi. Tocmai la dl. Alexandre visam sa lucrez: odata ajuns la Paris, intre spalatul vaselor si mici slujbe, i-am scris acestuia cate o scrisoare pe luna, timp de unsprezece luni. Dupa al unsprezecelea raspuns negativ, directoarea mi-a acordat o intrevedere, in Avenue Matignon, mi-a multumit pentru incapatanare si mi-a explicat ca acolo se intra ca intr-o congregatie si ca de mine nu au nevoie. Cand ma indreptam spre iesire, dl. Alexandre m-a vazut trecand… si m-a angajat spunand cateva cuvinte enigmatice: „asta i-ar fi facut mare placere lui Jean…”

Cititi continuarea articolului despre „Secretele stilistilor celebri” in episodul urmator…