El si-a facut propria revolutie, inca din anii ’70, dinamitand coafurile bunicilor cu tunsori salbatice si filari rebele: a face femeile sexy – dar mai ales a le reda libertatea – a fost, de la inceput, dublul crez al acestui vesnic tanar, care mentine si semneaza intotdeauna un stil avangardist.
„Daca inventez o tunsoare si nu este imediat copiata, nu merita sa insist: strada decide!” – Jean-Marc Maniatis, stilist de avangarda
La 13 ani am avut o strafulgerare. Varul meu, stilist intr-un mare salon, mi-a spus sa vin sa-l iau de la serviciu, ca sa mergem la film – si m-am asezat la receptie sa-l astept. Am fost impregnat de mirosuri, ca si cum le-as fi luat din salon – si apoi femeile acelea, unele mai frumoase ca altele… Dupa doua ore de asteptat am fost sedus, era prea tarziu!
In anii ’60, stilistii aveau o putere foarte mare asupra femeilor – ele veneau la coafat de cel putin doua ori pe saptamana.
NU SE PUTEAU COAFA SINGURE, tunsorile in scari nu existau, tunsoarea facuta de maestru era indispensabila.
Cand m-am intors acasa, la inceput toti credeau ca este un capriciu dar, in cele din urma, tata m-a inscris la o scoala de coafura. Si chiar si acolo aveam impresia ca-mi pierd timpul, o consideram prea clasica, simteam ca nu acolo este vocatia mea: eram atras de stil, de revistele de moda. Trei ani de scoala? Nu! Am tăiat-o din scurt (deja).
Am intrat la un mare stilist grec, pe strada Montaigne, dar nici acolo nu era locul meu. M-a prezentat lui Jacques Dessange, al carui asistent am devenit – primele mele imagini de studio, cu un fotograf celebru, cu un manechin foarte cunoscut, eram foarte impresionat… Am mers la Orly, ca decor avand macheta in marime naturala a primului avion Caravelle – am facut prima oara fotografii de moda – si am prins aripi!
Din fotografii in fotografii, la Dessange, apoi la Carita in marea epoca (institutia mondiala) – unde am facut diverse incercari. Odata intrat, lucrurile mergeau foarte repede. Aveam diverse facilitati, dar nu-mi dadeam seama – debutam. Si apoi, e adevarat ca acasa, din cap pana in picioare, eram scaldat in moda. Tatal meu era un mare pantofar parizian, adica echivalentul unui mare croitor – el o incalta pe domnisoara Chanel si-i crea pantofii care insotea colectiile; in plus, mama avea simtul modei.
Intr-o zi, m-a lasat sa o tund si mi-a spus: „E foarte tineresc ce mi-ai facut!”
…citeste continuarea in episodul al doilea din „Secretele stilistilor celebri”, despre Jean-Marc Maniatis!
